Cristian Terheș, ales președinte al Partidului Național Conservator Român, după ce a demisionat din PNȚCD

Cristian Terheș, ales președinte al Partidului Național Conservator Român, după ce a demisionat din PNȚCD
Cristian Terheș / Sursă Foto: Facebook - Ilustrativ
Publicat: 12/12/2023, 20:11

Europarlamentarul Cristian Terheș a fost ales președinte al Partidului Național Conservator Român (PNCR), după ce a demisionat din PNȚCD.

Europarlamentarul Cristian Terheș a fost ales, la 10 decembrie, președinte al PNCR în cadrul Congresului Național extraordinar ce s-a desfășurat la Zalău, după ce pe data de 1 decembrie s-a înscris în această formațiune politică.

„Sunt onorat să fiu ales președinte al Partidului Național Conservator Român și să contribui la promovarea și apărarea intereselor materiale și spirituale ale națiunii române. În fața atacurilor neomarxiste globaliste care doresc transformarea UE, dintr-o uniune de state suverane, într-un imperiu condus de la Bruxelles de birocrați nealeși, soluția este apărarea valorilor naționale, iar acest lucru îl va face PNCR”, a spus europarlamentarul Cristian Terheș.

Obiectivele PNCR

Partidul Național Conservator Român este un partid nou înregistrat, care îl are ca și co-fondator pe un strănepot al lui Simion Bărnuțiu, ideologul mișcării revoluționar-naționale de la 1848 și luptător pentru recunoașterea și afirmarea drepturilor naționale și individuale ale românilor transilvăneni, transmite formațiunea politică.

„Obiectivele PNCR au drept scop promovarea, apărarea și afirmarea valorilor conservatoare, constituționale și naționale românești, atât în România, cât și pe plan extern, precum și a suveranității, integrității și unității naționale.

Principiile PNCR își au fundamentul în doctrina creștin-democrată și național-conservatoare.

Valorile promovate de PNCR sunt: supremația Constituției, naționalitate, suveranitate, valori creştine, libertate, democrație, educație, economie de piață, dreptate socială, responsabilitate, patriotism, prosperitate, profesionalism, competență.

PNCR pledează pentru o Românie puternică și suverană într-o Uniune Europeană compusă din națiuni puternice care, prin conlucrare și respect reciproc, să poată asigura pacea prin prosperitate în Europa”, transmite partidul.

Ce urmează pentru PNCR

PNCR se află deja în discuții cu parteneri politici, atât din România, cât și europeni și transatlantici, pentru a identifica cele mai bune forme de colaborare pentru apărarea și promovarea intereselor națiunii române.

Partidul va intra într-un proces de organizare accelerată pentru a-şi face structuri teritoriale ce să le permită celor doritori să se implice în viaţa publică, mai transmite formațiunea politică.

Europarlamentarul Cristian Terheș, ales în Parlamentul European în 2019 pe lista PSD, a anunțat recent că demisionează din PNȚCD. Cristian Terheș este anunțat deja pe lista AUR la alegerile europarlamentare din 2024.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Certificat obligatoriu de la 1 decembrie. Anunț pentru românii cu mașini second-hand
Locul din România lăsat cu blestem. Cine îl vizitează are parte de minuni şi tămăduire
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1.000 de zile de la declanşarea războiului din Ucraina